Iunie/iulie 2009 - interventii urbane


În iunie au avut loc întâlniri de discuţii la Şcoala 136 şi Şcoala 114 despre ce înseamnă arta urbană şi arta de stradă (street art) în experienţa oraşului; elevii au vizionat fotografii cu artă de stradă din diferite oraşe europene: Barcelona, Berlin, Paris, Londra.

Legat de discuţiile despre artă urbană pe care le-am avut şi la sugestia elevilor, în iunie, am realizat o mică intervenţie în curtea Şcolii 136 din Prelungirea Ferentari. După ce am obţinut permisiunea administraţiei şcolii, am contactat nişte artişti graffiti, care au fost dispuşi să picteze alături de liceeni şi elevi unul din gardurile care mărginesc curtea şcolii. Intervenţia a avut un success deosebit de mare, confirmat de toţi elevii Şcolii 136, şi, în timp ce se desfăşura, a atras mulţi alţi tineri din cartier, care au venit să se intereseze de această acţiune, chiar şi să propună proiecte asemănătoare la ei în zonă. Artiştii care au desenat pe gardul şcolii se numesc Serm şi Kero.


Tot în iunie a început intervenţia în părculeţul din zona Izvor. Aceasta a constat în ecologizarea unui mic spaţiu verde abandonat, pictarea zidului unui bloc din apropiere (cu acceptul locatarilor), construirea unor băncuţe cu ajutorul Asociatiei Fabrica de Peisaj, plantarea de flori şi iarbă. Artiştii care au contribuit la zidului sînt Tudor, Zanga şi Ada, alături de copii. În iulie a fost finalizată intervenţia.

Concomitent, am purtat cu liceenii şi elevii discuţii despre ce înseamnă spaţiu public, grădini, mobilier urban, odihnă, umbră, poluare fonică şi cum se menţine curăţenia în spaţiul public care aparţine tuturor.



poienita urbana de la Izvor pozata in octombrie

(interventia a rezistat cu succes, bancuta se afla tot la locul ei! :)


filmare din timpul amenajării poieniţei urbane



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu